п»ї Arabic News Agency (official site) - Primirea , Mubarak Mohammed Faleh Al-Suhaijan
تقييم المستخدم:  / 0
سيئجيد 

Secretarul de stat pentru afaceri globale, Mihail Dobre, l-a primit în audienţă astăzi, 25 octombrie 2013, pe ambasadorul agreat al Statului Kuweit la Bucureşti, Mubarak Mohammed Faleh Al-Suhaijan, cu ocazia prezentării copiilor scrisorilor de acreditare.

În cadrul întrevederii, secretarul de stat pentru afaceri globale i-a urat succes ambasadorului Mubarak Mohammed Faleh Al-Suhaijan în îndeplinirea mandatului său şi i-a transmis asigurări cu privire la sprijinul pe care Ministerul Afacerilor Externe român îl va acorda acestuia în îndeplinirea mandatului său.

Cei doi demnitari au trecut în revistă stadiul şi perspectivele relaţiilor bilaterale, evidenţiind interesul comun al ambelor state de a consolida dialogul politic şi de a intensifica cooperarea la nivelul comunităţilor de afaceri, beneficiind, totodată, de auspiciile aniversării, în vara acestui an, a 50 de ani de relaţii diplomatice româno-kuweitiene.

Ambele părţi şi-au exprimat intenţia de a conlucra pentru completarea cadrului juridic în vederea susţinerii adecvate a unui curs ascendent al  relaţiilor bilaterale.

Întâlnirea a permis, de asemenea, efectuarea unui schimb de opinii pe teme de cooperare multilaterală, inclusiv în ceea ce privește susținerea reciprocă de candidaturi în cadrul organizațiilor internaționale

edirne escort adapazari escort amasya escort amasya escort artvin escort cankiri escort gumushane escort kilis escort corlu escort yozgat escort ardahan escort zonguldak escort bolu escort kastamonu escort kirsehir escort kirsehir escort manisa escort usak escort zonguldak escort kirklareli escort amasya escort bilecik escort bolu escort burdur escort burdur escort cankiri escort duzce escort erzincan escort kars escort kirklareli escort kirklareli escort kirklareli escort kutahya escort kutahya escort rize escort tokat escort agri escort bostanci escort